vineri, 6 martie 2015

Toate femeile înșală

Sau poate doar cele inteligente... Sau poate doar cele ca noi două...

Așa și-a început ea povestea și era cel puțin ciudat să aud asta de la o doamnă cu părul cărunt.

"Să nu crezi ca pe vremea mea era altfel...Bine, nu era la fel de ușor și trebuia să aranjezi întâlniri fără telefoane și alte bazaconii nemaivăzute, dar înșelatul tot așa mergea. Eu, arătăm bine cam pe când eram cât tine și sper că înțelegi de ce îți povestesc ție toate astea. Cu un corp frumos și cu o inteligență întreținută eram o adevărată femme fatale."

În momentul acesta, conversația se transformase în ceva incomod. Eram mereu dispusă să îi ascult poveștile despre nepoți, copii și soț, dar infidelitățile unei bătrâne depășeau granițele ce delimitau clar zona mea de confort .

"Pe de altă parte, mereu mi-am dorit o relație lungă, serioasă... De viitor. Și mi l-am ales și l-am păstrat alături de mine până când m-a lăsat Dumnezeu. L-am ademenit cu greu, fetele ca mine niciodata nu i-au inspirat lucruri bune. Să ne înțelegem, reputație proastă n-am avut niciodată, dar un roi de bărbați refuzați în jurul unei femei anunță doar probleme."

Și apoi mi-a povestit despre cum l-a cunoscut pe Igor, cum l-a cucerit, certurile mari și puține alte dulcegării. Mai aveam 5 minute din tura mea și urma să o las pe mâna unei colege.

"Ei, și după toată perioada asta de miere și zahăr l-am cunoscut pe Alfred . Întâmplător, biblioteca de la colț își schimbase bibliotecarul. Și vorbeam de două, câteodată trei ori pe săptămână despre cărțile pe care le mai citisem. Începusem să merg din ce în ce mai des, dar mereu fără să îmi dau seama de ce îmi doream atât de mult să îl aud.
Alfred era un bărbat destul de înalt, ușor impunator, cu ochii mari și cu o experiență de vârstă cuantificată în ani, clar mai mare. Ei bine, începusem să-mi înșel sufletul pereche fără să-mi dau consimțământul, împinsă doar de dorința de a-l mai vedea.
Ah, draga mea, să nu crezi că a fost vreodată de ceva fizic. Nici măcar nu mi-am lăsat vreodată capul pe umărul lui, darămite alte lucruri.
Femeile ca noi, înșală emoțional. Se atașează de un om, îl idealizează, îl transformă în protagonistul propriului roman imaginar. Și știi si tu cum e... Spre deosebire de toți bărbații din jurul tău, el (și omul de lângă tine) îți apreciaza inteligența. Dar el nu uită ca și bărbatul de acasă să îți reamintească cât de frumoasă ești. Igor nu îmi spunea asta prea des și  nu pentru că nu mă mai vedea așa, ci pentru că i se părea o chestie atât de normală că nu trebuia menționată. Alfred în schimb, dorea să mă cucerească constant.
Și era într-adevăr vina mea că mă lăsam dusă de val de cuvinte dulci când eu cu gura mea spuneam mereu că frumusețea trece. Dar ca oricărei femme fatale, îmi placea atenția. Absolut fantastică a fost perioada respectivă. Îi povesteam copilăria, visele și cele mai ascunde dorințe ale mele, iar el mi le împărtășea pe ale lui. Zilele mi le umpleam la bibliotecă cu Alfred, nopțile în cafenele sau prin paturi cu Igor. Și era minunată viața mea, până cand bibliotecarul meu a decis că vrea mai mult...
Urâtă senzație... Să văd dezamagirea din ochii lui când răspunsul meu a întârziat să apară, când a înțeles că niciodată n-aș fi avut curajul să părăsesc confortul unei relații deja cunoscute...
Uite, asta da modalitate să îți distrugi sufletul, să-l tai în bucățele mici și sa nu știi pe care să le culegi. Așa mi-am ucis nopți și am plâns zile.
Drăguțo, ascultă bine. Eu nu știu care ar fi fost decizia corectă, tot ce știu e că să înșeli emoțional e mult mai rău decât orice aventură fizică. Din ziua aceea și până în ziua de azi nu am reușit să îmi răspund la o întrebare simplă:

Poți iubi doi oameni deodată sau doar te minți pe tine și-i minți și pe ei? "


Chiar dacă tura mea se terminase de două ore, am rămas sa o ascult. Era de parcă cineva îmi povestea viitorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu