miercuri, 22 ianuarie 2014

Sunt nebuna...


Sunt nebuna, Doamne! Sunt nebuna cum doar sirenele sunt. Le cant barbatilor si ii adun in jurul meu. Sunt axis mundi si ei roiesc pe orbita mea. 

De ce ma lasi? De ce ma lasi sa-mi fac rau? 

Ei traiesc, pentru ei e acum si niciodata. Incet, incet se desprind cei drepti si pleaca. Raman doar cei goi, cei ce sunt atat de primordiali, dar atat de complicati. Poarta pe umerii lor povara stramosilor , dar privesc falnic inainte. Si se uita la mine, ca intr-o oglinda. Si eu sunt goala. Dar eu, pe umeri, port povara sufletelor lor. Mi le pun ei de fiecare data cand imi rostesc numele, cand imi ating firele de par sau cand imi mangaie claviculele. 

Doamne, smulge-i caci nu stiu ce fac! Ia-i aproape de Tine, nu-i mai lasa sa rataceasca in negura, in neant... Ei nu sunt suficient de puternici incat sa se rupa, iar eu nu sunt suficient de curajoasa incat sa-i las sa plece. Distruge Tu gravitatia chiar daca eu voi deveni o super-nova. Accepta o ultima ofranda din partea unei pacatoase! Voi face lumina peste capetele celor ne-nascuti si voi fi dovada celor norocosi. 

Dar Doamne, spune-mi si mie, de ce m-ai facut fier? De ce nu m-ai facut plumb, aur sau alama? De ce dintre toti si toate m-ai ales pe mine sa daram carari si construiesc poduri? Si oare cei ce vin, ce vina poarta? Pe cine au ucis ei, de vrei sa le ucizi sufletul? 

Doamne... De ce i-ai facut pe ei apa?

4 comentarii:

  1. Ne explici și nouă textul ăsta că suntem prea proști.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu vreau sa fiu rea, dar nu. Daca explic eu isi pierde tot farmecul. Fiecare intelege ce vrea :)

      Ștergere
  2. Ciudat mod de a-ti gsi blogul

    RăspundețiȘtergere