marți, 8 iulie 2014

Istorie


Cel mai ciudat razboi: Doi oameni de aceeasi parte a baricadei poarta un razboi comun, dar cu strategii complet diferite. Amandoi vor sa castige, dar pe partea opusa a frontului nu e nimeni, se lupta unul pentru celalalt. Din cer cad gloante grele cu miez de argint.

.C.

"Nu stiu cand a inceput totul. Cred ca a evoluat constant pana cand pe nepusa masa , conflictul si-a atins apogeul.
Eu si el avem acelasi suflet. Sau cel putin eu am acelasi suflet cu el. Il simt cum radiaza cand el rade, il simt cum se destrama cand el e trist. Nu stiu cand am daramat eu zidurile, nu stiu pe unde s-a strecurat el. Nu mai stiu nimic, traiesc intr-o negura placuta si prea putin imi pasa de razboi, dar lupt pentru ca el lupta."

.M.

"Eu nu pot. Eu lupt din inertie, lupt pentru ca ar trebui sa lupt. Eu vad cum ma ataca fantome si stiu ca nu pot castiga, dar ea crede in mine. Sunt distrus. Imi dau seama ca ar trebui sa las jos armele si sa fac pace cu cineva, dar daca le dau drumul ea trece dincolo. Pe ea nu pot sa o pierd.
Am pierdut zile, ani si nu mi-a pasat. Ea e mai mult decat timp, dar mai putin decat aer."

.C.

"Cred ca undeva in timpul declaratiei mele de independenta am pus pauza ca sa iau o gura de aer proaspat. Era ceva necesar, la urma urmei om sunt. Dar cine se astepta sa vina el sa-mi rupa foile, sa arunce cu ele pe jos? Cine credea ca intre doi veterani de razboaie diferite se pot face legaturi? "

Istoria se scrie mereu , razboaie au mai fost. Unele mai mici , altele mai mari... Dar toti citesc istoria, nimeni nu o crede. Tot timpul razboaiele astea au contat doar pentru doi, cei doi oameni diferiti , uniti , inamici de aceeasi parte a baricadei.


Si pana la urma, nu sunt prea multe diferente intre razboi si iubire.



miercuri, 22 ianuarie 2014

Sunt nebuna...


Sunt nebuna, Doamne! Sunt nebuna cum doar sirenele sunt. Le cant barbatilor si ii adun in jurul meu. Sunt axis mundi si ei roiesc pe orbita mea. 

De ce ma lasi? De ce ma lasi sa-mi fac rau? 

Ei traiesc, pentru ei e acum si niciodata. Incet, incet se desprind cei drepti si pleaca. Raman doar cei goi, cei ce sunt atat de primordiali, dar atat de complicati. Poarta pe umerii lor povara stramosilor , dar privesc falnic inainte. Si se uita la mine, ca intr-o oglinda. Si eu sunt goala. Dar eu, pe umeri, port povara sufletelor lor. Mi le pun ei de fiecare data cand imi rostesc numele, cand imi ating firele de par sau cand imi mangaie claviculele. 

Doamne, smulge-i caci nu stiu ce fac! Ia-i aproape de Tine, nu-i mai lasa sa rataceasca in negura, in neant... Ei nu sunt suficient de puternici incat sa se rupa, iar eu nu sunt suficient de curajoasa incat sa-i las sa plece. Distruge Tu gravitatia chiar daca eu voi deveni o super-nova. Accepta o ultima ofranda din partea unei pacatoase! Voi face lumina peste capetele celor ne-nascuti si voi fi dovada celor norocosi. 

Dar Doamne, spune-mi si mie, de ce m-ai facut fier? De ce nu m-ai facut plumb, aur sau alama? De ce dintre toti si toate m-ai ales pe mine sa daram carari si construiesc poduri? Si oare cei ce vin, ce vina poarta? Pe cine au ucis ei, de vrei sa le ucizi sufletul? 

Doamne... De ce i-ai facut pe ei apa?