vineri, 2 august 2013

M-a lovit..

M-a lovit asa cum credeam ca nimeni nu ma va putea lovi vreodata. Mi-a scris o scrisoare ...mie mi-a scris o scrisoare! Si era atat de neasteptat incat m-am blocat. Eu eram cea care ii scria lui, care ii arunca din cand in cand cuvinte dulci (sau acre) pe o foaie de hartie, nu el mie.

Eu aveam propriul meu cocon si stiam mereu ca nimeni nu are cum sa patrunda. Am fost mereu ca un seif, m-am tinut pe mine in lanturi, dar adunam cu sete secretele celorlalti. Stiam ce si cui sa-i spun in asa fel incat sa ma joc cu suflete. Niciodata nu le-am ranit, sau cel putin asa imi place sa cred.

Dar el, el mi-a scris o scrisoare. Si-a pus fiecare cuvant acolo unde trebuia sa fie pus. Pe el il ranisem. Si stiam asta. Cautam mereu o explicatie pentru felul in care sufletul lui mi-a alunecat printre degete si l-am scapat. Poate e doar o lege a naturii care spune ca dupa prea mult bine, urmeaza o prapastie cu rau sau poate pur si simplu m-am speriat de tot ceea ce se intampla si-am fugit. Nu stiu.

El nu mi-a pus numele pe foaie. A lasat pe o foaie simpla, in mijlocul ei, o singura fraza scrisa cu litere cursive " Lume multa, oameni putini" . A luat scrisoarea si-a dat-o din mana in mana sa umble prin lume si sa avertizeze . Eu stiam ca randul acela imi era destinat mie si ca era normal sa se afle acum in palma mea.

Si lasand capul in jos am dat foaia mai departe, intorcand parca si obrazul celalalt. Meritam tot caci eu am reusit sa distrug ceea ce nu trebuia distrus niciodata.

4 comentarii: