luni, 17 septembrie 2012

Edith Piaf canta.

O cafenea micuta, intr-un Paris pe care nu l-am vazut niciodata. Asta frecventam de cateva saptamani bune. Si visam cu ochii deschisi. O carte cu copertile verde inchis se odihnea pe masuta rotunda, de sticla. Avea o panglica de un auriu sofisticat care se putea inchide, sigiland cartea. Florile cu petale delicate si usor stravezii stateau triumfatoare in lumina soarelui si radeau de bataia lina a vantului.

Mi-am ridicat privirea spre tine si cu pleoapele intredeschise ti-am privit zambetul, si parca era prima data cand iti vedeam dintii mici si albi, si prima data cand imi zambeai mie. Aveai obrajii si nasul rosu, pesemne erai racit. Parul tau era des si negru, asa cum nu-l stiam. Tu erai cu totul un alt om, un alt barbat, mult mai matur, mult mai frumos, mult mai orice decat credeam.

- Ce carte frumoasa! Ai facut-o special? E un cadou? Haide spune-mi!

Si tu radeai. Te uitai la mine, la copila care se pierdea in fata ta, la omul pe care tu l-ai carat pe brate, atunci cand era obosit. Si taceai, si nu-mi spuneai nimic, dar zambeai atat de pur incat m-am rusinat si mi-am coborat ochii inapoi in cartea mea, un roman de dragoste din 1887 pe care-l gasisem in podul bunicii tale. Si vocea feminina canta in continuare, facandu-mi sufletul atat de usor incat aveam impresia ca ieri ma nascusem  si nu intalnisem nici cea mai mica urma de rautate.

- E asa , un fel de jurnal, imi spui tu dupa ce ai terminat de completat rebusul din editia de saptamana trecuta a ziarului.

- Aha, si citesc mai departe, sperand sa te pot ignora.

- Ehehe! Gata, pitico? Nu te mai smiorcai? Nu te mai lingusesti? Nu esti nici macar putin curioasa?

- Nu! Dar daca insisti tu, poti sa-mi povestesti dupa ce termin capitolul, mai am pagina asta.
Dar ma uitam la pagina si nu vedeam cuvintele, nu le pricepeam intelesul. Ma gandeam doar la tine si la felul in care ai tras de timp pana mi-ai spus in sfarsit doua cuvinte...

- Spune acum.

- Stii ca ne-am cunoscut asta vara si ca eu te-am placut din prima clipa?

- Stiu.

- Si mai stii ca eu am avut mereu incredere in tine si ca din prima clipa ti-am citit in ochi bunatatea si-am stiut ca o sa ajungem sa fim un "noi" deosebit"?

- Stiu si asta.

- Bine ca le stii tu pe toate, zici tu si razi lovind de cateva ori bratul scaunului. Uite, ia-l tu. Din prima zi in care am stiut ca te iubesc, am facut caietul asta. Pe fiecare pagina am scris sus ce simteam dimineata pentru tine si seara la fel, doar ca jos. Daca am mai ratat seri, inseamna ca eram cu Andrei prin oras, la o bere sau mai multe, si aici va trebui sa te rog sa-mi scuzi comportamentul. Si dac-am scris urat dimineata, uita-te cu o pagina 'nainte, nu de alta, dar poate iesisem cu Andrei.

Si ce puteam sa-ti zic? Sa zambesc? Sa rad?

- Da' si daca ti-l dau, n-ai voie sa-l citesti decat singura! Fara mine, fara prieteni, fara familie!
- Promit!

Ma pupa pe obraz si pleaca. Iau cartea si o privesc curioasa. Oare s-o deschid?

Ziua 1: Te iubesc!
       

           Te iubesc!
Ziua 2: Esti asa o incapatanata, dar te iubesc!



Ziua 3: Eu crd ca noi suntem perfeeecti!


           Te iubesc!

Ziua 4: Te iubesc!


           Inca te iubesc!

Ziua 5: Surpriza! Te iubesc!


           Te urasc! Da' numa' putin de tot. Mai mult te iubesc!
.
.
.
.
.
.
.
Azi: Am cancer, in faza terminala, dar tot te iubesc!

9 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Sau i-a dat o amintire dulce-acrisoara. Nu stiu.

      Ștergere
    2. ai ma...si era asa de frumos tot timpu am stat cu inima mica sperand ca nu o se intample nimik rau..:-<

      Ștergere
  2. E foarte frumaosa postarea Patri, chair daca se incheie trist >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.youtube.com/watch?v=1zFc7nIJnvo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Melodia aminteste de filmul "Love me if you dare"

      Ștergere