luni, 17 septembrie 2012

Edith Piaf canta.

O cafenea micuta, intr-un Paris pe care nu l-am vazut niciodata. Asta frecventam de cateva saptamani bune. Si visam cu ochii deschisi. O carte cu copertile verde inchis se odihnea pe masuta rotunda, de sticla. Avea o panglica de un auriu sofisticat care se putea inchide, sigiland cartea. Florile cu petale delicate si usor stravezii stateau triumfatoare in lumina soarelui si radeau de bataia lina a vantului.

Mi-am ridicat privirea spre tine si cu pleoapele intredeschise ti-am privit zambetul, si parca era prima data cand iti vedeam dintii mici si albi, si prima data cand imi zambeai mie. Aveai obrajii si nasul rosu, pesemne erai racit. Parul tau era des si negru, asa cum nu-l stiam. Tu erai cu totul un alt om, un alt barbat, mult mai matur, mult mai frumos, mult mai orice decat credeam.

- Ce carte frumoasa! Ai facut-o special? E un cadou? Haide spune-mi!

Si tu radeai. Te uitai la mine, la copila care se pierdea in fata ta, la omul pe care tu l-ai carat pe brate, atunci cand era obosit. Si taceai, si nu-mi spuneai nimic, dar zambeai atat de pur incat m-am rusinat si mi-am coborat ochii inapoi in cartea mea, un roman de dragoste din 1887 pe care-l gasisem in podul bunicii tale. Si vocea feminina canta in continuare, facandu-mi sufletul atat de usor incat aveam impresia ca ieri ma nascusem  si nu intalnisem nici cea mai mica urma de rautate.

- E asa , un fel de jurnal, imi spui tu dupa ce ai terminat de completat rebusul din editia de saptamana trecuta a ziarului.

- Aha, si citesc mai departe, sperand sa te pot ignora.

- Ehehe! Gata, pitico? Nu te mai smiorcai? Nu te mai lingusesti? Nu esti nici macar putin curioasa?

- Nu! Dar daca insisti tu, poti sa-mi povestesti dupa ce termin capitolul, mai am pagina asta.
Dar ma uitam la pagina si nu vedeam cuvintele, nu le pricepeam intelesul. Ma gandeam doar la tine si la felul in care ai tras de timp pana mi-ai spus in sfarsit doua cuvinte...

- Spune acum.

- Stii ca ne-am cunoscut asta vara si ca eu te-am placut din prima clipa?

- Stiu.

- Si mai stii ca eu am avut mereu incredere in tine si ca din prima clipa ti-am citit in ochi bunatatea si-am stiut ca o sa ajungem sa fim un "noi" deosebit"?

- Stiu si asta.

- Bine ca le stii tu pe toate, zici tu si razi lovind de cateva ori bratul scaunului. Uite, ia-l tu. Din prima zi in care am stiut ca te iubesc, am facut caietul asta. Pe fiecare pagina am scris sus ce simteam dimineata pentru tine si seara la fel, doar ca jos. Daca am mai ratat seri, inseamna ca eram cu Andrei prin oras, la o bere sau mai multe, si aici va trebui sa te rog sa-mi scuzi comportamentul. Si dac-am scris urat dimineata, uita-te cu o pagina 'nainte, nu de alta, dar poate iesisem cu Andrei.

Si ce puteam sa-ti zic? Sa zambesc? Sa rad?

- Da' si daca ti-l dau, n-ai voie sa-l citesti decat singura! Fara mine, fara prieteni, fara familie!
- Promit!

Ma pupa pe obraz si pleaca. Iau cartea si o privesc curioasa. Oare s-o deschid?

Ziua 1: Te iubesc!
       

           Te iubesc!
Ziua 2: Esti asa o incapatanata, dar te iubesc!



Ziua 3: Eu crd ca noi suntem perfeeecti!


           Te iubesc!

Ziua 4: Te iubesc!


           Inca te iubesc!

Ziua 5: Surpriza! Te iubesc!


           Te urasc! Da' numa' putin de tot. Mai mult te iubesc!
.
.
.
.
.
.
.
Azi: Am cancer, in faza terminala, dar tot te iubesc!

vineri, 7 septembrie 2012

Fuma tigara dupa tigara.

Statea pe un covor cu decoratii turcesti. Avea foi motolite, scrise pe jumatate, un sfert care cum si un pix cu 50 de bani.



"Iubita mea, imi pare rau ca ...". Nu! Nu e bine. De ce sa-mi cer scuze? Ca o iubesc din tot sufletul?

"Iubita mea, imi e dor de tine si ..." Dar am vazut-o ieri! Nu pot sa-i spun ca mi-e dor de ea, se va speria...

"Iubita mea, nu iti e tie dor de mine cum imi e si mie dor de tine?"  Dar de unde sa stie ea cat imi e mie de dor de ea?

"Iubita mea, timpul nostru a fost prea scurt..." Scurt?! Scurt pe naiba ca au fost doi ani! O sa creada ca vreau sa imbatranesc alaturi de ea si sa ne crestem stranepotii impreuna...si vreau asta, dar ea nu trebuie sa stie ...Daca ii e frica de o asemenea imagine?

"Iubita mea..." Si daca o deranjeaza ca-i spun iubita mea? Eu o iubesc, dar nu mai e a mea... Poate simte ca incerc sa o posed, sa o fac o proprietate si nu e! Ea e un suflet bun si frumos. Si e frumoasa si fizic, ce sa mai...

"Frumoaso..." Pot suna mai mult ca un adolescent stangaci?!

"Ana..." E bine pana aici! E foarte bine! Si acuma ce-i zic? "Ana, te iubesc" NU! Nu asa direct! Daca ea nu -mi zice ca si ea ma iubeste eu pic de prost. O sa rada toti prietenii ei de mine "Uita-te si la asta. I-a spus te iubesc, asa, direct! "

"Ana, trebuie sa ne vedem " Cum adica trebuie? Nu trebuie, dar vreau ..."Ana, vreau sa ne vedem..." Ei si ce daca vreau eu...trebuie sa vrea si ea si avand in vedere ca mi-a spus "Adio!" cred ca n-o sa functioneze...

"Ana, stii ca vine cantaretul ala care-ti place tie?..." Ei si ce daca vine? Doar n-o sa mearga cu mine sa-l asculte...Poate merge in compania oricui, poate sa mearga chiar si singura...Trebuie neaparat sa fiu implicat si eu!

"Ana, imi vreau cartile inapoi". Pot eu sa le vreau daca ea n-are de gand sa mi le returneze...

"Ana, sa-mi dai cartile inapoi" Sunt prea dur! Si cine stie cand se hotaraste ca merit sa le primesc...

"Ana, sa-mi inapoiezi , te rog, cat mai curand, cartile!" Perfect. Am sa-i las biletul sub pres..