marți, 4 decembrie 2012

Se spun multe...

Se spune si ca ajungi sa cunosti fiecare om, la momentul potrivit... Atunci , la dracu!, Karma mea e semi-retardata si foarte agresiva.

Te-am cunoscut intr-o camera veche. Eu intram, tu ieseai. Era si dimineata, si firele mele de par se certasera intre ele si au luat distanta unele de altele. Afara era prea cald, iar eu eram prea imbracata. Rosie, am dat de tine. Si erai atat de nou incat ochii mei s-au trezit si s-au agatat de forma fetei tale. Am incercat sa le spun ca nu e bine, nu e frumos, dar tu erai.

Si Karma a insistat, ne-a adus in aceeasi camera, in aceeasi ipostaza cu o precizie dementiala. Era cazul sa fac ceva. Incepusem sa-mi consult oglinda in fiecare dimineata, sa fiu sigura ca de data asta Karma nu are ce sa-mi mai faca. Functiona. Ti-ai oprit intr-o zi ochii pe chipul meu. N-am vazut asta, am simtit-o, caci stand atat de aproape de tine nu aveam curaj sa te privesc.

Am decis inca o data sa ignor sirul natural al evenimentelor si te-am salutat. Au urmat zile intregi de conversatii imaginare intre mine si tine. Au urmat si mesaje reale care m-au facut sa spun "Poate Karma mea nu e chiar asa idioata cum o cred eu..."

Asteptam cu nerabdare ziua in care o sa te revad si o sa pot , in sfarsit, sa-ti zambesc. Mergeam cu ochii in pamant, ignorand tot restul lumii anoste. Evident, am nimerit exact in tine. Stateai cu privirea atintita pe fata mea brazdata de vant. Mari, verzi si clari ma studiau si intimidau doi ochi aproape straini. "Scuze! Eu trebuie sa..da...sa plec! " Atat...

Incredibil! Era de parca cineva isi batea joc de mine, si stiam si cine.. Incepusem sa invat sa-mi controlez emotiile, sa invat cum sa-ti zambesc fara sa-mi tradez propria persoana.

 Si atunci Karma s-a enervat si m-a plesnit cu o situatie pe care eu n-o mai puteam controla.

luni, 3 decembrie 2012

Nu stiu ce suntem.




Noi doi n-am fost niciodata ceva bine definit. Am fost mereu intr-o continua lupta pentru dreptate, pentru putere in ceea ce s-ar fii numit o relatie. Orgoliile carpite fluturau mereu asemeni unor drapele de dave. Amandoi avem doua suflete atat de distruse, incat n-as putea spune care ar merita ultimul loc in rai.

Cu parul valvoi, aruncat in toate partile de vantul violent, cu pielea purpurie de la frig iti strigam de pe balcon "Poti sa mori! " si tu-mi raspundeai la fel de hotarat "De ce nu sari?!" si asa am parut cei mai bolnavi oameni din oras. Cate cani am spart doar Dumnezeu stie...

Totusi, tu ai fost mereu acolo. Ai fost tot ceea ce-mi puteam dori atunci cand aveam nevoie de un print, un tata, un psiholog, un prieten. M-ai lasat sa-mi golesc sufletul in fata ta, l-ai cules si cu mare grija si multa banda adeziva l-ai refacut si l-ai legat cu fire subtiri de incredere de coaste.

Eu am ratacit printr-un labirint plin cu mine si cu pozele mai vechi sau mai noi ale unor fete care incercasera si ele sa-ti gaseasca inima. M-am infipt in podeaua lina  si cu degetele insangerate desenam sageti pe peretii rosii. M-am dezbracat de orice secret si le-am intins pe podea. Asa am dat de o usa inchisa cu un lacat de cuvinte. Si cand le-am rostit si cand m-ai crezut m-am intors in mine si-am inceput sa te cunosc.

Recunosc...Noi doi nu suntem cea mai buna alegere si poate ca usa pe care ai trantit-o in urma ta era menita sa se farame. Si poate ca cioburile in care m-am taiat alergand spre geamul din bucatarie, trebuiau sa-mi aminteasca cat de mult ma dori tu. Nu uita insa, tigarile fumate in discutii filosofice, nu uita lacrimile varsate pe scandurile de lemn. Nici eu nu uit fiorii care ma trec de fiecare data cand tu iti plimbi degetele pe umerii mei, pe coloana mea. N-am sa uit nici cum, din cauza lor, coloana mi se strange ca o menghina si umerii se incovoiaza.

Buzele mele uscate, doritoare de aer, te implora sa vii sa le saruti.

Intoarce-te acasa si bea-ti paharul de vin! Ne asteapta o noapte de iubire.

duminică, 4 noiembrie 2012

25 ianuarie 2012

Procesul numarul 35, statul impotriva Augustei Pasja.
In timp ce asteptam verdictul juratilor, rog procurorul sa reciteasca declaratia acuzatei...

"Eu am fost mereu o fiinta instinctuala. Am fost de parere ca ratiunea e menita sa calmeze instinctele daunatoare, nu toate. Asa ca inca de acum un an, cand l-am vazut prima data mi-am respectat instinctele. I-am zambit asa cum o femeie sigura ii zambeste unui barbat atragator. Am observat ca asta nu se intampla des, pentru ca mereu am fost catalogata drept o femeie dezinvolta.

Evident ca dupa un zambet au urmat si altele, pana cand intr-o zi si-a facut curaj sa ma cheme la o cafea. Am acceptat. Si am acceptat si cafelele care au mai urmat. A ajuns sa ma cunoasca si mereu l-am avertizat ca nu sunt femeia supusa pe care el o cauta si mereu raspunsul lui a fost "E un risc pe care mi-l asum.". Si daca el si-a asumat acest risc, cine eram eu sa-l protejez? Cand am fost eu numita constiinta lui?

Intr-o zi, seara cu pricina defapt, m-a chemat la el. Cica inchiriase o comedie si nu vroia sa se uite singur la ea, nu era la fel de amuzanta fara cineva acolo. Nu l-am intrebat de ce nu-si cheama prietenii, stiam ce vroia. Mi-am luat blugii, o camasa alba cu dungi subtiri, mov si cizmele cu toc si-am iesit afara din casa. Am luat un taxi spre el, desi s-a oferit sa vina dupa mine. Stiti, e o alta senzatie cand te asteapta in pragul usii decat atunci cand intra deodata cu tine. E parca suspansul mai mare.

Am oprit intr-o benzinarie si mi-am cumparat un pachet de tigari( stiam ca vom avea nevoie). El ma astepta cu doua pahare cu picior si cu un vin alb, scump pe masa din fata patului. M-am descaltat, mi-am aranjat cizmele langa usa si ii simteam privirea cum ramasese fixa pe silueta mea. M-am intins in patul lui, m-am cufundat intre perne si il urmaream fascinata. Avea blugii lui negrii si un tricou alb care ii trada spatele lucrat si ii lasa la vedere bratele puternice.

Nu stiu daca am vazut zece minute din film. Hainele au inceput sa cada, pulsul sa creasca. Era ora noua seara, dar intunericul noptii ne amplifica instinctele. Nu exista cale de intoarcere. Buzele sale pe umerii mei se potriveau asemenea unei chei facute la comanda. Stiam exact cat rezista la durere, stiam exact cat de mult am voie sa-mi infig dintii in umerii, bratele sale. Ii simteam trupul cald presandu-l pe al meu. Simteam ca sunt strivita, dar imi placea.

Cu buzele tremurande ii sarutam pieptul, iar el ma iubea din priviri. Si asa a fost toata seara noastra. Am avut nevoie de fiecare tigara din acel pachet. Respiratia noastra atingea cote maxime, iar unghiile mele se infigeau din ce in ce mai des si puternic in spatele lui. Pielea lui uda o atingea pe a mea si scotea scantei.

Atat am avut de spus. "

Juratii isi vor spune acum verdictul!


"In procesul numarul 35, statul impotriva Augustei Pasja, o gaseste pe Augusta Pasja , invinuita de omor cu prea multa dragoste ...nevinovata! intrucat instinctul sexual nu poate si nu trebuie supus ratiunii. "

marți, 30 octombrie 2012

Eu nu m-am indragostit niciodata toamna.


Si nici iarna. Cumva deveneam absent si rece, ca anotimpurile. Mereu m-am indragostit primavara. Vara iubeam cu maxima intensitate. Iubeam domnisoare, copile neinitiate intr-ale dragostei. Nu-ti imagina nimic imoral. Nu, imi placeau doar cele cuminti, caci in spatele lor se ascundea doza aceea de nebunie pe care orice barbat o doreste ascunsa in trupul femeii sale.
Eu recunosc. Am fost un nenorocit. Le furam acestor suflete fragile, inima. Nu le-o smulgeam din piept.. Le lasam pe ele sa o ia in mainile lor delicate si tremurande si asteptam sa mi-o ofere.

- Si le dadeai inapoi sau ce faceai cu ele?

Ha ha! Cata inocenta! Pai nesimtirea mea tocmai in asta consta! Luam inimile si plecam cu ele si lasam in urma mea doar trupuri care nu mai stiau decat sa ingereze alcool si sa-l transforme in lacrimi. Am stricat atat de multe minti incat nu vreau sa fiu la propria-mi judecata sa vad cum cantarul lui Maat ma lasa prada lui Amut.

- Succesul asta la femei l-ai avut din totdeauna?

O nu! Am fost un copil timid si neindemanatic. Prima mea noapte a fost cu o tipa martira. N-avea nici cel mai mic motiv sa ma faca barbat, dar cumva i-am fost drag. Abia dupa asta am priceput si eu cum sta treaba cu camasa, cu ceasul mare si impunator, cu zambetul intr-o parte. Prin patul meu au trecut multe, evident vara.


- Si iarna?

Asta e un mic secret, dar iarna aveam o prietena. Si ne tineam unul altuia companie. Nu faceam nimic pentru trup, doar pentru suflet. O tineam in brate, ori la mine, ori la ea, pe canapea si ne uitam la filme. Mancam ciocolata si popcorn si mereu aveam o sticla mare de suc si doua beri pe masa. Asta pana vara trecuta, cand m-am aplecat sa o sarut. Nu stiu de ce. Mi s-a parut natural si firesc ca in momentul in care ii dau suvita de par blond de pe fata sa o sarut pe ambii obraji. Ei i s-a parut la fel de firesc sa-si incolaceasca mainile in jurul gatului meu si sa-si lipeasca buzele umede si moi de ale mele.

- Si apoi? 

Parca n-ai stii. Ai fost acolo...

marți, 9 octombrie 2012

Dragul meu,



      De cateva zile esti sigurul om din lume la care ma gandesc. Imi amintesc cu drag parul tau saten care parea blond in soarele puternic. Ochii tai caprui care atunci pareau docili, ii vad acum indrazneti, de-a dreptul sfidatori. Vreau sa-i simt iar arzandu-mi pielea, si facandu-mi sangele sa dea navala in obrajii mei trasi. 
  Acum cateva zile , pornind radioul, am auzit cea mai superba melodie... Ti-ar fi placut...Sau mai bine spus, mi-ar fi placut sa o asculti cu mine. M-ai fi luat in brate, la fel cum ai facut in seara aceea si, punandu-ti capul pe umarul meu, as fi stiut ce ne asteapta. 
        Imi spun mereu ca nu mi-e dor de tine, ca defapt tot ceea ce-mi lipseste sunt noptiile pierdute printre asternuturi si diminetile petrecute in dus. Iti spun si tie, poate tu ma crezi.
        Ma intreb intruna ce ai face daca as aparea la usa ta, cu o sticla de vin alb in mana si ti-as spune " Daca tot ti-am promis...". Dar oare ce as face eu daca te voi gasi cu o alta femeie? Te-as injura, dar dragule sa stii ca nu te-as condamna, pana la urma eu sunt ceea care a trebuit sa plece, iar acum regret.
 Dragul meu, eu te...te iubesc! Da, recunosc! Te iubesc si-mi este dor de tine si intr-o zi imi voi face curaj sa vin la tine la usa.
Sper din tot sufletul sa nu fie prea tarziu... 

Cu multa iubire,
A ta Elvira


luni, 17 septembrie 2012

Edith Piaf canta.

O cafenea micuta, intr-un Paris pe care nu l-am vazut niciodata. Asta frecventam de cateva saptamani bune. Si visam cu ochii deschisi. O carte cu copertile verde inchis se odihnea pe masuta rotunda, de sticla. Avea o panglica de un auriu sofisticat care se putea inchide, sigiland cartea. Florile cu petale delicate si usor stravezii stateau triumfatoare in lumina soarelui si radeau de bataia lina a vantului.

Mi-am ridicat privirea spre tine si cu pleoapele intredeschise ti-am privit zambetul, si parca era prima data cand iti vedeam dintii mici si albi, si prima data cand imi zambeai mie. Aveai obrajii si nasul rosu, pesemne erai racit. Parul tau era des si negru, asa cum nu-l stiam. Tu erai cu totul un alt om, un alt barbat, mult mai matur, mult mai frumos, mult mai orice decat credeam.

- Ce carte frumoasa! Ai facut-o special? E un cadou? Haide spune-mi!

Si tu radeai. Te uitai la mine, la copila care se pierdea in fata ta, la omul pe care tu l-ai carat pe brate, atunci cand era obosit. Si taceai, si nu-mi spuneai nimic, dar zambeai atat de pur incat m-am rusinat si mi-am coborat ochii inapoi in cartea mea, un roman de dragoste din 1887 pe care-l gasisem in podul bunicii tale. Si vocea feminina canta in continuare, facandu-mi sufletul atat de usor incat aveam impresia ca ieri ma nascusem  si nu intalnisem nici cea mai mica urma de rautate.

- E asa , un fel de jurnal, imi spui tu dupa ce ai terminat de completat rebusul din editia de saptamana trecuta a ziarului.

- Aha, si citesc mai departe, sperand sa te pot ignora.

- Ehehe! Gata, pitico? Nu te mai smiorcai? Nu te mai lingusesti? Nu esti nici macar putin curioasa?

- Nu! Dar daca insisti tu, poti sa-mi povestesti dupa ce termin capitolul, mai am pagina asta.
Dar ma uitam la pagina si nu vedeam cuvintele, nu le pricepeam intelesul. Ma gandeam doar la tine si la felul in care ai tras de timp pana mi-ai spus in sfarsit doua cuvinte...

- Spune acum.

- Stii ca ne-am cunoscut asta vara si ca eu te-am placut din prima clipa?

- Stiu.

- Si mai stii ca eu am avut mereu incredere in tine si ca din prima clipa ti-am citit in ochi bunatatea si-am stiut ca o sa ajungem sa fim un "noi" deosebit"?

- Stiu si asta.

- Bine ca le stii tu pe toate, zici tu si razi lovind de cateva ori bratul scaunului. Uite, ia-l tu. Din prima zi in care am stiut ca te iubesc, am facut caietul asta. Pe fiecare pagina am scris sus ce simteam dimineata pentru tine si seara la fel, doar ca jos. Daca am mai ratat seri, inseamna ca eram cu Andrei prin oras, la o bere sau mai multe, si aici va trebui sa te rog sa-mi scuzi comportamentul. Si dac-am scris urat dimineata, uita-te cu o pagina 'nainte, nu de alta, dar poate iesisem cu Andrei.

Si ce puteam sa-ti zic? Sa zambesc? Sa rad?

- Da' si daca ti-l dau, n-ai voie sa-l citesti decat singura! Fara mine, fara prieteni, fara familie!
- Promit!

Ma pupa pe obraz si pleaca. Iau cartea si o privesc curioasa. Oare s-o deschid?

Ziua 1: Te iubesc!
       

           Te iubesc!
Ziua 2: Esti asa o incapatanata, dar te iubesc!



Ziua 3: Eu crd ca noi suntem perfeeecti!


           Te iubesc!

Ziua 4: Te iubesc!


           Inca te iubesc!

Ziua 5: Surpriza! Te iubesc!


           Te urasc! Da' numa' putin de tot. Mai mult te iubesc!
.
.
.
.
.
.
.
Azi: Am cancer, in faza terminala, dar tot te iubesc!

vineri, 7 septembrie 2012

Fuma tigara dupa tigara.

Statea pe un covor cu decoratii turcesti. Avea foi motolite, scrise pe jumatate, un sfert care cum si un pix cu 50 de bani.



"Iubita mea, imi pare rau ca ...". Nu! Nu e bine. De ce sa-mi cer scuze? Ca o iubesc din tot sufletul?

"Iubita mea, imi e dor de tine si ..." Dar am vazut-o ieri! Nu pot sa-i spun ca mi-e dor de ea, se va speria...

"Iubita mea, nu iti e tie dor de mine cum imi e si mie dor de tine?"  Dar de unde sa stie ea cat imi e mie de dor de ea?

"Iubita mea, timpul nostru a fost prea scurt..." Scurt?! Scurt pe naiba ca au fost doi ani! O sa creada ca vreau sa imbatranesc alaturi de ea si sa ne crestem stranepotii impreuna...si vreau asta, dar ea nu trebuie sa stie ...Daca ii e frica de o asemenea imagine?

"Iubita mea..." Si daca o deranjeaza ca-i spun iubita mea? Eu o iubesc, dar nu mai e a mea... Poate simte ca incerc sa o posed, sa o fac o proprietate si nu e! Ea e un suflet bun si frumos. Si e frumoasa si fizic, ce sa mai...

"Frumoaso..." Pot suna mai mult ca un adolescent stangaci?!

"Ana..." E bine pana aici! E foarte bine! Si acuma ce-i zic? "Ana, te iubesc" NU! Nu asa direct! Daca ea nu -mi zice ca si ea ma iubeste eu pic de prost. O sa rada toti prietenii ei de mine "Uita-te si la asta. I-a spus te iubesc, asa, direct! "

"Ana, trebuie sa ne vedem " Cum adica trebuie? Nu trebuie, dar vreau ..."Ana, vreau sa ne vedem..." Ei si ce daca vreau eu...trebuie sa vrea si ea si avand in vedere ca mi-a spus "Adio!" cred ca n-o sa functioneze...

"Ana, stii ca vine cantaretul ala care-ti place tie?..." Ei si ce daca vine? Doar n-o sa mearga cu mine sa-l asculte...Poate merge in compania oricui, poate sa mearga chiar si singura...Trebuie neaparat sa fiu implicat si eu!

"Ana, imi vreau cartile inapoi". Pot eu sa le vreau daca ea n-are de gand sa mi le returneze...

"Ana, sa-mi dai cartile inapoi" Sunt prea dur! Si cine stie cand se hotaraste ca merit sa le primesc...

"Ana, sa-mi inapoiezi , te rog, cat mai curand, cartile!" Perfect. Am sa-i las biletul sub pres..




sâmbătă, 11 august 2012

Eu nu port ruj beige.

Si da, uite de asta imi e frica. Mi-e frica ca tu ai sa ma lasi in urma ta si nici n-ai sa intorci capul.

Da, stiu ca sunt patetica, dar sticla asta de vin n-o sa se bea singura. Am sa o beau eu, singura. Nu stiu cand si de ce am inceput sa fug de tine. Imi amintesc doar cum toata fiinta mea a inceput sa urle la mine, de parca as fii eu vinovata ca tu esti un nenorocit in aceeasi masura in care esti sarmant. 

Paharul de cristal straluceste in lumina lumanarilor. Si vinul din el ma implora sa-l beau. Stii ca e vinul tau preferat? E din '47. L-am cautat ieri prin tot orasul. Am mers singura pe strazi cautand o vinoteca...Mi-am pus la gat esarfa de le tine si am parfumat-o cu parfumul tau. 

Cand? Cand m-ai facut dependenta de tine? Cand ai reusit sa ma faci atat de slaba? Probabil tot atunci cand m-ai facut sa cred in povesti de dragoste, in povesti cu final fericit. 

Tigari? Da. E plina si scrumiera. Si e fum. Mult. Si totusi inca te astept. Te astept cu o sticla goala de vin si cu o scrumiera plina. Te astept cu mine gata sa te iubeasca. 

Apari si tu si ma iei in brate. Pacat ca pe camasa ta sunt urme de ruj beige.